VIDEO | Când arta întâlnește istoria naturală ies două expoziții de interes. ART Safari și „Antipa”, schimb de exponate

Publicat: 15/07/2022, 17:20

Eveniment unic în România. Două muzee au făcut schimb de exponate și găzduiesc expoziții temporare simultane. Cele două expoziţii, realizate de Art Safari şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” pot fi vizitate până pe 17 iulie, inclusiv.

Astfel, la Art Safari, pe lângă expozițiile permanente, pot fi văzute vedetele de la Muzeul Antipa, cum ar fi celebra girafă, un leopard, antilope, un cerb carpatin, un bou moscat, o vulpe polară, dar și alte piese din colecțiile nevăzute ale Muzeului de Istorie Naturală.

Vizita devine tot mai captivantă în timp ce turiștii se pot plimba printre animalele care vin tocmai de la Polul Nord, până la Polul Sud.

„Avem expoziția de artă, expozițiile permanente ale Art Safari, unde găsim artă de patrimoniu, artă contemporană, artă care vine chiar din Spania, respectiv Dali și Picasso, dar și minunatele exponate care vin de la Muzeul Antipa”, a declarat Ioana Ciocan, director general ART Safari.

Totodată, la Muzeul Antipa, Art Safari organizează o expoziţie temporară cu artă semnată de maestrul Theodor Aman, dar şi cu operele Irinei Dragomir, recunoscute pentru culoarea lor.

„O să fie extrem de interesant să vedem dinozauri, lângă lucrări din secolul al XVIII-lea, lucrate de Theodor Aman, dar și niște pelicani, alături de o lucrare contemporană semnată de Irina Dragomir. În felul acesta, oamenii se împrietenesc de artă, la Muzeul Antipa de arta vizuală și la Art Safari de arta științelor naturale”, a completat directorul general ART Safari.

Biletul pentru Art Safari oferă acces şi la Muzeul Antipa, iar acesta poate fi achiziționat online pe site-urile celor două muzee, dar și de la intrare.

Proiectul va continua în perioada următoare cu un alt schimb de exponate, între ART Safari și Muzeul Tehnic.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Meghan, minciună persistentă. Dar specialiștii au dat-o de gol
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×